Pod de 20 de milioane de euro în vestul Ploieştiului

pod gara de vest

Consilierii locali ploieşteni au aprobat, luni, un proiect care vizează construirea unui pasaj peste calea ferată, lângă Gara de Vest. Valoarea investiţiei e estimată la 91 de milioane de lei, iar autorităţile locale vor solicita finanţare UE

Consilierii locali ploieşteni au aprobat, luni, un proiect care prevde realizarea unui pod peste calea ferată, în apropierea Gării de Vest, care va duce la scurtarea semnificativă a timpului pierdut la ieşirea din municipiu înspre Bucureşti sau Valea Prahovei. Proiectul urmează să fie depus pentru finanţare UE, la pachet cu unul propus de Consiliul Judeţean, care intenţionează să realizeze o pasarelă în aceeaşi zonă, în continuarea străzii Mărăşeşti, peste DN 1, tot pentru a uşura accesul. Cele două obiective vor duce la fluidizarea traficului în zonă şi scurtarea timpului de intrare sau ieşire în Ploieşti, în condiţiile în care la bariera de la Gara de Vest se pierd minute bune, iar cozile care se formează pe strada Mărăşeşti ajung să blocheze inclusiv sensul giratoriu de la intersecţia cu Şoseaua Vestului.

Valoarea investiţiei este estimată la 91 de milioane de lei, din care 3 milioane pentrzu exproprieri.Contribuţia proprie a Primăriei Ploieşti, pentru cheltuielile neeligibile, TVA şi cota de cofinanţare, va depăşi 19 milioane de lei. Proiectul urmează să fie depus astăzi pentru finanţare, pe ultima sută de metri. Termenul final era miercuri.

Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/ploiesti/Pod-milioane-euro-vestul-Ploiestiului_0_645535971.html

Stiri din Ploiesti , , , , , ,

Your Comments

Ghid Online Ploiesti

Lista aproximativ completa cu restaurante din Ploiesti, hoteluri din Ploiesti, atractii ,evenimente si cluburi din Ploiesti.Nou sectiune cu Stiri din Ploiesti. Acum ai posibilitatea de a adauga singur restaurantul sau hotelul tau, gratuit pe site-ul nostru.